A fost funny. Această lectură mi-a amintit de Salinger care foloseşte un limbaj asemănător - critic, usturător, ironic, zeflemitor, în timpul dialogurilor. Personajele sunt amuzante. Acţiunile lor sunt haioase şi fără discernământ.
Ignatius e un pierde-vară gras şi mîncăcios a cărui picioare "nu ţin pasul cu sufletul", are treizeci de ani, îşi scrie "marea operă - un lung rechizitoriu împotriva secolului nostru" pe foi aruncate vraişte prin cameră şi evită prin toate mijloacele să-şi caute un loc de muncă. Viziunea lui asupra lumii, inspirat fiind de "Mîngîierile filosofiei" - cartea lui de căpătîi, stârneşte haz.
"Unele persoane aveau, aşa cum observă Ignatius, haine destul de noi şi de scumpe ca să poată fi considerate, pe drept cuvînt, o jignire a bunului gust şi a decenţei. Posesiunea unui lucru nou sau scump nu făcea decît să reflecte o lipsă de principii teologice şi geometrice; ba chiar te facea să ai dubii asupra existenţei sufletului" în timp ce propria vestimentaţie sugera o "bogată viaţă interioară".
"Mâncarea la conservă e perversă. Bănuiesc că până la urmă e foarte dăunătoare sufletului." Ignatius locuieşte împreună cu maică-sa şi o terorizează. Modul lor spumos de a certa te face să-ţi doreşti să întreţii aceste neînţelegeri.
"Mama nu găteşte, afirmă Ignatius pedant. Ea arde."
"- Apropo, ce pedeapsă ţi-a dat preotul ca să-ţi ispăşeşti păcatele?
- Sa spun de trei ori "Sfântă Maria, Născătoare de Dumnezeu" şi un "Tatăl Nostru"
- Numai atît? strigă Ignatius. I-ai povestit ce-ai făcut?Că ai stopat o lucrare critică de mare strălucire?...Nu-i de mirare că nu pot suferi biserica, zberă Ignatius. Ar fi trebuit să fii biciuită chiar acolo, în confesional."
În momentele când îşi lasă imaginaţia să zboare....:
"Mi-o şi imaginam la înmormîntare, o ceremonie ieftină şi de prost gust organizată la subsolul unui salon dubios de pompe funebre. Înnebunită de durere, cu lacrimi curgându-i şuvoi din ochii inroşiţi, mi-ar smulge probabil cadavru din coşciug, jelindu-se beată...Funeraliile ar degenera probabil într-un adevarat circ, cu mama care şi-ar băga tot timpul degetele în cele două găuri făcute în gîtul meu de furculiţa ruginită a lui Clyde, blestemând şi ameninţând cu strigăte din tragedii greceşti. Îmi imaginez că procedura implică multe elemente de spectacol. Totuşi, regizată de mama mea, tragedia inerentă ar putea oricând să devină o melodramă. Smulgând crinul alb din mâna mea neînsufleţită, îl va rupe în jumătate bocindu-se spre cei care mă jelesc, îmi vor binele, sărbătoresc sau au venit din întâmplare: "Asemenea unui crin a fost şi Ignatius! Acum şi unul şi altul sînt smulşi din viaţă şi distruşi!" Vrând să-l arunce înapoi în sicriu, incapabilă cum este să ţintească, va arunca crinul drept în faţa mea palidă."
Într-un alt plan, negrul Jones, analfabet, vagabond, nu poate găsi un loc de muncă din care să-şi permită tv color. Se angajează la Night of Joy, unde e mereu criticat de patroană.
" - Nu mai da cu mătura în bar! strigă ea. Dracu' să te ia, ma scoţi din sărite!
- Vrei măturat domol, ia-ţi o bătrînă. Eu mătur cu foc."
"LEVY'S PANTS"("o oală de noapte moştenită") produce pantaloni pe care nu-i cumpără nimeni. Ignatius ajunge să fie angajat acolo. Pentru o scurtă perioadă de timp desigur. Apoi vinde crenvurşti în Cartierul Francez, care "nu oferă ambianţa necesară unui tînăr muncitor cast, prudent şi impresionabil. Oare Edison, Ford si Rockfeller au avut de luptat în asemenea condiţii nefavorabile?"
Toate aceste şi alte personaje alcătuiesc o scenă plină de grotesc, uşor suprarealistă, până la finalul unui "ciclu nefast" al vieţii lui Ignatius din care acesta evadează cu ajutorul Myrnei Minkoff, "fufa" cu care face un schimb aproape "violent" de scrisori. Iubita lui, mai exact.
Am râs mult. Mult şi bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu