Reinvieri

Kurt Vonnegut - Cutremur in timp(48)

              Cartea aceasta e un amalgam de flash-amintiri din lunga viata a lui Vonnegut. Te intalnesti printre pagini cu buubuuligi, care "se uitau la o pagina cu un text tiparit sau a o pictura si se intrebau cum naiba se putea da in vant dupa niste lucruri atat de simple si moarte", cu personaje din trecutul autorului, oameni plini de sfaturi intelepte: " - Daca chiar vrei sa-ti scoti din minti parintii si n-ai destul curaj sa devii homosexual, poti macar sa intri in lumea artelor" si maesti ai maximelor: "Daca ai un prieten ungur, nu-ti mai trebuie  si un dusman".
              Si s e pare ca domnul Kurt stie ce vor femeile - "o multime de oameni in jurul lor carora sa le vorbeasca". Daca-ar fi atat de simplu.

Credinţă fără ochi

James Joyce - Portret al artistului în tinereţe (47)

             M-a plictisit această carte. Neinteresantă, excesiv de religioasă, nu cred că e o reclamă bună pentru Dumnezeu, care e prezentat ca o entitate care iartă cît iartă... pînă te trăzneşte. Cartea prezintă cîţiva ani din tinereţea lui Stephen Dedalus, viaţa din colegiul unde studiază, constrîns de situaţia financiară a familiei,  conflicte religioase şi politice într-un "neam condus de preoţi şi uitat de Dumnezeu."
            NU mai zic nimic că nu merită, desigur, doar din punctul meu de vedere.

Aspiraţii

J.D.Salinger - Franny şi Zooey (46)

Două povestioare ale familiei Glass, cea din care face parte Seymour dintr-o altă carte scrisă de Salinger.
Franny are la douăzeci de ani o criză de identitate

"...tot ce face lumea e atât de - nu ştiu cum -, nu neapărat rău, nici măcar nedemn, nici măcar stupid. Doar că-i ceva atât de neînsemnat şi de lipsit de sens şi de - întristător. Dar partea cea mai gravă e că dacă te apuci să duci o viaţă boemă sau să faci alte năzbâtii de felul ăsta, te trezeşti că eşti la fel de conformist ca toată lumea, numai că-n alt sens.
...sunt sătulă de cei care vor s-ajungă ceva, să facă fapte mari şi aşa mai departe, să devină interesanţi.
...m-am săturat să nu am curajul să fiu, pur şi simplu, un nimeni."

Din confesiunea  către Lane, iubitul ei, rezultă că totul se trage de la religie

"- Păi cum îţi spuneam, pelerinul, ţăranul ăsta simplu - porneşte în pelerinaj ca să afle care-i sensul pasajului din Biblie care zice că trebuie să te rogi neîncetat. Apoi se întâlneşte cu stareţul - acest monah grozav de înţelept de care ţi-am spus... Ei bine, stareţul îi vorbeşte înainte de toate de Rugăciunea lui Isus: "Doamne Isuse Hristoase, ai milă de mine". Vreau să spun că asa sună rugaciunea. Şi-i arată că acelea sunt cuvintele cele mai potrivite pe care trebuie să le rosteşti când te rogi. Mai cu seamă cuvîntul "milă", pentru că-i, într-adevar, o vorbă atît de adîncă şi poate să însemne atît de multe lucruri. Adică nu-i musai să însemne doar milă...În fine, continuă ea, stareţul îi spune pelerinului că, tot repetînd-o de nenumărate ori - la înceut nu trebuie decît s-o rosteşti cu buzele -, pînă la urmă se întâmplă ca rugăciunea să se rostească de la sine. Ceva se întîmplă, după o vreme. Nu ştiu ce anume, dar ceva se întîmplă şi cuvintele ţi se sincronizează cu bătăile inimii şi atunci, de fapt, ajungi să te rogi neîncetat...
...un amănunt extraordinar e că, atunci cînd te apuci prima oară să spui rugăciunea, nici măcar nu e nevoie să crezi în ceea ce faci. Adică dacă te simţi teribil de jenat, nu-i nimic.Vreau să spun că nu insulţi pe nimeni şi nimic Cu alte cuvinte, nu-ţi cere nu-ţi cere nimeni să crezi cîtuşi de puţin la început. Nici măcar nu trebuie să te gîndeşti la ce spui. La început nu-i nevoie decît de cantitate. "

Nereuşind să se facă explicită total din anumite cauze fizice, această "dispută" continuă in compania fratelui  mai mare Zooey, un tip pedant cu o metodă "inedită" de bărbierit, "şi anume, cu toate că se uita în oglină în timp ce se clăbucea, nu lua aminte la mişcările pămătufului, ci se privea pe sine însuşi drept în ochi, de parcă aceştia ar fi fost un teritoriu neutru, o ţară a nimănui, într-un război secret pe care-l purta contra propriului narcisism încă de la vîrsta de şapte-opt ani".

Logica lui Zooey e fermă

"...nu e absolut nici o deosebire, după cîte înţeleg eu, între un om ahtiat după comori materiale - sau chiar intelectuale - şi unul avid de comori spirituale. După cum zici şi tu, comoara e comoară, ce naiba!, şi mi se pare că nouăzeci la sută din sfinţii care de-a lungul istoriei au dispreţuit toate cele lumeşti erau, în esenţă, la fel de nesuferiţi şi puşi pe agoniseală ca şi noi ăştilalţi."

dar Zooey dă dovadă si de sentimentalism

"...- e de-ajuns să mă întorc cu spatele cinci minute, că toată lumea îmi lasă peştii să moară. Ar fi trebuit să-i iau cu mine la facultate. Ştiam eu.
- Of, Zooey, de cinci ani numai asta spui. De ce nu te duci să-ţi cumperi alţii?
- Voi, fetişcanele astea care mergeţi la facultate, sunteţi toate o apă şi-un pămînt. N-aveţi pic de suflet. Ăştia nu erau nişte peştişori oarecare, draguţo. Mi-erau foarte apropiaţi."

Verdictul pe care-l primeşte Franny n-o prea trezeşte din starea depresivă din ultimul timp

"...şi sa nu-mi spui mie că nu aveai decît zece ani. Varsta n-are nimic de-a face cu ce spun eu. Omul nu se schimbă chiar aşa de mult intre zece si douazeci de ani - la drept vorbind, intre zece si optzeci. Nici acum n-ai putea să-l iubeşti atat cât ai vrea pe un Isus care, cel putin dupa cât se spune, ar fi rostit si ar fi facut unele lucruri - şi stii asta. Eşti structurat incapabilă să-l iubesti sau să-l inţelegi pe un fiu al lui Dumnezeu care răstoarnă mese."

Franny spre final,  totuși, își găsește liniștea.

P.S. curios e faptul că aceasta e a treia carte consecutiv în care găsesc termenul "Ivy League*", cu asterix și explicația "grup de universități de elita din nord-estul SUA" etc. etc. :)

Lupta cu războiul

Kurt Vonnegut - Retrospectivă asupra armaghedonului (45)

             Mai ramane ceva in suflet dupa un razboi sau doar cenusa? Mai poti corecta un suflet mutilat sau nu-ti ramane decat sa te pierzi in noapte? "Moartea e doar o noapte in plus" ne spune Vonnegut, dar poate totusi merita o incercare de a o evita temporar, mai precis amana. Unii vor sa lupte. "M-am nascut ca sa ma lupt! a racnit el. Ma ruginesc pe dinauntru!" Chiar daca lupta presupune atrocitati. Incarcati armele, la naiba!
         

  Dar cum supravietuiesti cand totul e impotriva ta? Forta imaginatiei poate ajuta.
" - Suna bine, spuse Kniptash visator, dar stii ce-o sa mananc prima data cand ma intorc in State?
    Donnini mormai in barba. Stia. Auzise povestea asta de o suta de ori. Kniptash era sigur ca nu exista nici un fel de mancare care sa-i potoleasca foamea, asa ca inventase el unul, o monstruozitate culinara.
  - Intai, spuse Kniptash dezlantuit, o sa-mi comand o duzina de clatite. Da, da, asa am zis duduie, spuse, adresandu-se unei chelnerite imaginare, doispe! Dupa aia o sa pun cate un ou prajit intre ele! Dupa aia stiti ce-o sa fac?
  - O sa torni miere peste ele! spuse Coleman. Avea acelasi apetit de bruta ca Kniptash.
  ....
  - Mi se pare ca era cu smantana, spuse Coleman
  - Lasati carnetele alea! le ordona Kleinhans. N-aveti si voi femei? Vorbiti despre femei!
  - Cum sa n-am femeie, spuse Coleman enervat. Mary o cheama...
 - E draguta Mary asta? Ce face ea?
 - O data o asteptam sa coboare si ma uitam cum face batrana ai prajitura  cu bezea si cu lamaie, spuse Coleman. Facea asa: amesteca niste zahar si niste amidon si un varf de lingura de sare cu vreo doua cani de a...
  - Va rog, sa vorbim despre muzica. Va place muzica?
  - Si dupa aia ce-a facut? intreba Kniptash. A pus oua nu-i asa?
 - Va rog, baieti, nu, se ruga Kleinhans.
 - Normal c-a pus oua, spuse Coleman. Si unt. Mult unt si multe oua."
Desi oamenii nu sunt tentati sa cheltuie "asemenea sume imense decat ca sa se omoare intre ei" undeva  exista si cineva caruia nu-i pasa de grandoarea acestor sume. Acesti cineva nu vor vorbi niciodata in fata unei tribune.

"Marea operă"

John Kennedy Toole - Conjuraţia imbecililor (44)

             A fost funny. Această lectură mi-a amintit de Salinger care foloseşte un limbaj asemănător - critic, usturător, ironic, zeflemitor, în timpul dialogurilor. Personajele sunt amuzante. Acţiunile lor sunt haioase şi fără discernământ.
             Ignatius e un pierde-vară gras şi mîncăcios a cărui picioare "nu ţin pasul cu sufletul", are treizeci de ani, îşi scrie "marea operă - un lung rechizitoriu împotriva secolului nostru" pe foi aruncate vraişte prin cameră şi evită prin toate mijloacele să-şi caute un loc de muncă. Viziunea lui asupra lumii, inspirat fiind de "Mîngîierile filosofiei" - cartea lui de căpătîi,  stârneşte haz.
"Unele persoane aveau, aşa cum observă Ignatius, haine destul de noi şi de scumpe ca să poată fi considerate, pe drept cuvînt, o jignire a bunului gust şi a decenţei. Posesiunea unui lucru nou sau scump nu făcea decît să reflecte o lipsă de principii teologice şi geometrice; ba chiar te facea să ai dubii asupra existenţei sufletului" în timp ce propria vestimentaţie sugera o "bogată viaţă interioară".
"Mâncarea la conservă e perversă. Bănuiesc că până la urmă e foarte dăunătoare sufletului."
              Ignatius locuieşte împreună cu maică-sa şi o terorizează. Modul lor spumos de a certa te face să-ţi doreşti să întreţii aceste neînţelegeri.
"Mama nu găteşte, afirmă Ignatius pedant. Ea arde."
"- Apropo, ce pedeapsă ţi-a dat preotul ca să-ţi ispăşeşti păcatele?
 - Sa spun de trei ori "Sfântă Maria, Născătoare de Dumnezeu" şi un "Tatăl Nostru"
 - Numai atît? strigă Ignatius. I-ai povestit ce-ai făcut?Că ai stopat o lucrare critică de mare strălucire?...Nu-i de mirare că nu pot suferi biserica, zberă Ignatius. Ar fi trebuit să fii biciuită chiar acolo, în confesional."
În momentele când îşi lasă imaginaţia să zboare....:
 "Mi-o şi imaginam la înmormîntare, o ceremonie ieftină şi de prost gust organizată la subsolul unui salon dubios de pompe funebre. Înnebunită de durere, cu lacrimi curgându-i şuvoi din ochii inroşiţi, mi-ar smulge probabil cadavru din coşciug, jelindu-se beată...Funeraliile ar degenera probabil într-un adevarat circ, cu mama care şi-ar băga tot timpul degetele în cele două găuri făcute în gîtul meu de furculiţa ruginită a lui Clyde, blestemând şi ameninţând cu strigăte din tragedii greceşti. Îmi imaginez că procedura implică multe elemente de spectacol. Totuşi, regizată de mama  mea, tragedia inerentă ar putea oricând să devină o melodramă. Smulgând crinul alb din mâna mea neînsufleţită, îl va rupe în jumătate bocindu-se spre cei care mă jelesc, îmi vor binele, sărbătoresc sau au venit din întâmplare: "Asemenea unui crin a fost şi Ignatius! Acum şi unul şi altul sînt smulşi din viaţă şi distruşi!" Vrând să-l arunce înapoi în sicriu, incapabilă cum este să ţintească, va arunca crinul drept în faţa mea palidă."
               Într-un alt plan, negrul Jones, analfabet, vagabond, nu poate găsi un loc de muncă din care să-şi permită tv color. Se angajează la Night of Joy, unde e mereu criticat de patroană.
 "  - Nu mai da cu mătura în bar! strigă ea. Dracu' să te ia, ma scoţi din sărite!
   - Vrei măturat domol, ia-ţi o bătrînă. Eu mătur cu foc."
              "LEVY'S PANTS"("o oală de noapte moştenită") produce pantaloni pe care nu-i cumpără nimeni. Ignatius ajunge să fie angajat acolo. Pentru o scurtă perioadă de timp desigur. Apoi vinde crenvurşti în Cartierul Francez, care "nu oferă ambianţa necesară unui tînăr muncitor cast, prudent şi impresionabil. Oare Edison, Ford si Rockfeller au avut de luptat în asemenea condiţii nefavorabile?"
Toate aceste şi alte  personaje alcătuiesc o scenă plină de grotesc, uşor suprarealistă, până la finalul unui "ciclu nefast" al vieţii lui Ignatius din care acesta evadează cu ajutorul Myrnei Minkoff, "fufa" cu care face un schimb aproape "violent" de scrisori. Iubita lui, mai exact.
              Am râs mult. Mult şi bine.

Istoria vieţii, istoria sorţii

Cătălin Dorian Florescu - Jacob se hotărăşte să iubească (43)

        O lectură devastatoare. Era impoosibil să citesc mai mult de zece  pagini fără să fac o pauză în care  nu puteam decât să privesc în gol. Noroc că aveam goluri la îndemână...

        O carte care cuprinde istoria şi viaţa Europei, din secolul 17 până  in secolul 20 redată foarte viu prin intermediul familiei Aubertin, o familie de şvabi (şvabii sunt colonişti din vestul Europei care s-au aşezat cu traiul in Banat in secolul 17). Ei înfiinţează satul Triebswetter, "satul nostru mi se pare un loc numai bun pentru sinucigaşi şi oameni fără noroc", doar împreună, prin înţelegere şi iubire aceşti oameni aparţinând diferitor popoare au reuşit să construiască o comunitate unită, convieţuind secole împreună.
         Jacob s-a născut de două ori. Anii dinaintea celui de-al doilea război mondial i-au marcat tinereţea bolnavicioasă; dar el a învăţat să iubeasca pentru a supravieţui. Pe Katica, sârboaica (in faţa căreia evitarea intenţionată a privitului era la fel de intensă ca şi privitul ) , pe Ramina, ţiganca care i-a fost moaşă şi careia era obligat să-i ducă săptămînal o găină şi în final şi pe tatăl său - Jakob, de care  a fost trădat. Jacob a fost nevoit să înveţe arta supravieţuirii. "Trebuie să citeşti, Jacob, pentru că tu eşti lipsit de apărare.Oricine poate să facă orice de tine, dar, dacă ştii destule, eşti înarmat." De două ori deportat, spălător de oase, ajutorul unui cerşetor infirm, Jacob reuşeşte.
         Nu are rost să descriu cum s-au descurcat strămoşii lui în tumultoasa istorie a omenirii; autorul o face mult prea  bine. Finalul e un nou început. "AM SĂ FAC O CASĂ PENTRU NOI LA CAPĂTUL LUMII", zice Jacob către Jakob, tatăl său. La capătul lumii, unde au fost deportaţi pentru vina de a se fi născut.

Partajări

Danilo Kis - Enciclopedia morţilor (42)

         

               Aveti  niscaiva morti care  nu vă spun nimic? Danilo Kis va scoate poezia din ei şi aceştea vor deveni  personaje demne de luat in seama... măcar o perioada, avînd in vedere întinderea lacoma a infinitului. Imaginaţia si fanteziile sunt la ordinea zilei in povestirile adunate  in acest  volum unde mortii trag firesc la morti. Nu strică puţină acomodare uneori.