O insulă a iluziilor

John Fowless - Magicianul (40)

          Ştiam ca am mai citit cartea asta acu câţiva ani dar am recitit-o fiindcă nu-mi aminteam scenariul care ştiam ca ţine de "magie".
          Nicolas e un tip relativ obişnuit, şarmant şi cu un spirit liber. O cunoaşte pe Alice, o fată "micuţă, inocentă şi perversă, primitivă şi rafinată, o novice iniţiată." E prima fiinţă de care  se  simte  mai ataşat decât ar trebui; libertatea lui spirituală e ameninţată aşa că acceptă o ofertă de muncă pe o insula din Grecia, departe de viaţa cu care s-a obişnuit.

"Legătura noastră nu se asemăna cu nici una de până atunci...poate din cauza că eram amândoi copii unici. Amândoi aveam ceva de dat şi de câştigat...şi în acelaşi timp ceva identic din punct de vedere fizic, aceleaşi apetituri, aceleaşi gusturi, aceeaşi libertate faţă de inhibiţii. Ea mă invăţa şi alte lucruri în afară de arta de a iubi, pe atunci însă nu-mi dădeam seama."
          Pe insula Phraxos Nicolas il cunoaşte pe Conchis, un om foarte bogat care deţine aici un domeniu impresionant. Urmează o serie de intâmplări cu accente supranaturale care-i schimbă total viaţa lui Nicolas şi percepţia asupra lumii, " ...nu trebuie să fim niciodată siguri de nimic, totul trebuie pus permanent sub semnul întrebării." Spectacolul pe care îl regizează Conchis, din postura lui "Dumnezeu" il cucereşte şi innebuneşte deopotrivă pe Nicolas care "cu cît inţelege mai mult libertatea, cu atît o pierde mai mult". Odată jocul încheiat, Nicolas se simte aruncat, folosit, nefiind în stare să mai aibă o viaţă socială normală.
        Până unde poate merge manipularea? Fowless ilustează un exemplu al manipulării complete.

Mort în viaţă

William Styron - Alegerea Sofiei (39)

                                                                                              "Cum n-am stat să aştept Moartea,
                                                                                               A oprit ea, binevoitoare, în faţa mea;
                                                                                               Nu eram în trăsura ce ne purta
                                                                                               Decât noi doi şi nemurirea."
                                                                            (Because I Could Not Stop For Death - Emily Dickinson)

 

          "Alegerea Sofiei" e un roman încarcat de tragic. Sofia, personajul principal e o poloneză care a imigrat în SUA, după ce a stat douăzeci de luni în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Ajunsă pe "pământul făgăduinţei", este salvată de la prăbuşirea psihică indusă de greutăţile prin care  a trecut şi pierderile suferite, de către Nathan, un tânăr evreu chipeş, de care se îndrăgosteşte. Cei doi formează un cuplu eclectic şi pasionant.
              Stingo e un scriitor în formare, are 22 de ani şi a venit in New-York din Sud, plin de speranţe, la fel ca zecile de mii de persoane atrase de marile metropole americane. Se instalează în "Palatul roz" şi aici face cunoştinţă cu Sofia şi Nathan, devenind buni prieteni. Treptat, Sofia îi povesteşte viaţa sa din Polonia şi lagărul de la Auschwitz - o lume de coşmar, şocantă şi terifiant de crudă.
"Naziştii au fost primii stăpîni de sclavi, care au abrogat total orice urmă de sentimente umane privitoare la esenţa vieţii însăşi şi au fost primii capabili de a preface fiinţele omeneşti în instrumente în întregime supuse voinţei lor, chiar şi atunci când le cereau să se întindă în propriile gropi ca să fie împuşcate."
Toată destainuirea Sofiei este profund tulburătoare şi plină de scene de un dramatism extenuant.
"...Mi-am atins obrazul de cizmele alea reci de piele de parcă ar fi fost făcute din blană sau din ceva călduros şi confortabil. Şi vrei să ştii ceva? Probabil o le-am lins cu limba, am lins cizmele alea naziste. Şi mai vrei să ştii ceva? Dacă Hose mi-ar fi dat un cuţit sau o armă şi mi-ar fi cerut să omor pe cineva, un evreu, un polonez, nu contează, aş fi facut-o fără să stau pe gânduri, chiar cu bucurie, dacă asta ar fi însemnat să-mi văd băieţelul numai un singur minut şi să-l ţin în braţe."
                                                                            ...

            Oarecum firesc, Stingo se îndrăgosteşte de frumoasa Sofia. Nathan, iubitul ei, are uneori un comportament ciudat, brutal, ceea ce-l pune în gardă pe Stingo, totuşi cei trei sunt de nedespărţit; totul până în momentul unei garve crize cu un final tragic.
            Styron impresionează prin capacitatea de a intercala într-un roman profund tragic scene din viaţa Americii de dupa război, cu scene explicit sexuale, limbaj licenţios, frămîntări şi preocupări ale tinerilor care au avut "privilegiul" de a se naşte aici.
                                                                           ...

"... devenisem obsedat de relaţia cu timpul - până într-acolo, de pildă, încercasem cu mult sau mai puţin succes să-mi amintesc cu precizie activităţile din prima zi de aprilie a anului 1943, ziua când Sofia, intrând la Auschwitz, a căzut în "mâinile metodice ale damnării de vie"...Mi-am socotit prin memorie, încercând să mă localizez în timp în exact aceeaşi zi în care Sofia păşise pe porţile iadului. Era imperios necesar pentru mine să-mi aduc aminte ce făcusem în prima zi de aprilie a anului 1943 - ziua păcălelilor - şi, după ce am citit câteva dintre scrisorile pe care mi le trimisese tata, care îmi confirmau cu uşurinţă activităţile, am ajuns la concluzia, absurdă, că în după-amiaza aceea, când Sofia a pus prima dată piciorul pe peronul gării din Auschwitz, era o frumoasă zi de primăvară în Raleigh, Carolina de Nord, unde eu mă îndopam cu banane..."

  
am rămas cu muzica, atât de importantă pentru Sofia...

Preventiv credincioşi

Karel Capek - Fabrica de absolut. Impresii de călătorie (38)

       Doua povestiri fara vre-o legatura intre ele. Prima genială, a doua plictitoare - ce inseamna un jurnal de calatorie fara a face calatoria respectiva? Doar descrieri,intr-un limbaj de lemn, greoi, pe alocuri entuziasmat (ceea ce mie  nu mi s-a transmis deloc) ce ti-a palcut si ce nu, impresii etc. etc. Totusi tin sa punctez unele momente de retinut. De exemplu, in Italia exista si "pisici de biserica, mai mari si mai susceptibile decat in alte parti, n-am reusit sa mangai niciuna" sau ca in tren, "o aventura complicata e aceea cum sa ajungi in partea de sus a vagonului de dormit, mai ales cand in cel de jos doarme

cineva. E oarecum neplacut sa calcati pe capul sau pe burta unui om caruia nu-i cunosteti nici nationalitatea, nici caracterul (se vede ca autorul n-a stat intr-un camin studentesc adevarat). In Spania decoperim ca  lustruitul incaltamintei  e o meserie nationala, "e un dans care se executa numai cu mainile. Dansatorul ingenunchiaza in fata dumneavoastra in semn ca aceasta reprezentatie se da in cinstea Inaltimii Voastre; cu o miscare eleganta va sufleca pantalonul, va intinde cu gratie pe pantoful respectiv o crema aromata sau asa ceva, dupa care cade in transa dansului; arunca peria in sus, o prinde, o trece din mana in mana de plescaie, atingand cu ea pantoful dumneavoastra cu respect si consideratie."

       Dar sa vorbim despre "Fabrica de absolut". Un inginer inventeaza Carburatorul Ideal, care arde combustibilii in totalitate, fara reziduuri, eliminand "absolut", avand in vedere ca Dumnezeu este prezent in tot ce exista, creatia sa. Problema e ca  toti cei aflati in preajma Carburatoului functional devin brusc cuprinsi de evlavie. Costurile cu producerea energiei scad brusc, dar lumea  mai poate fi la fel? Mai marii lumii incearca sa "cada la intelegere cu divinitatea", "sa-L ispiteasca, sa-I afle gusturile". Reactia Bisericii la aceste evenimente e ferma. "Biserica nu explica, ci pur si simplu porunceste sau interzice. Pe scurt, a refuzat categoric ideea de a compromite Biserica cu un nou Dumnezeu lipsit de experienta'', dupa ce in prealabil s-a supus votului daca "evenimentele sunt sau nu regretabile". Interesant e ca unele inalte capete bisericesti sunt parca "antrenate sa-l infrunte pe Dumnezeu", iar "noua epidemie religioasa" e un adevarat dezastru pentru ei; un "Dumnezeu adevarat si activ" nu e necesar in cazul lor.
      Se cauta mijloace de protectie impotriva lui Dumnezeu, care se implica prin Absolut in procesul de productie care scapa de sub control. Iar "abundenta inseamna haos si haosul e ceva ce aduce cu lipsa de ratiune sau cu betia. Ca sa-si fi demonstrat cineva calitatea de creator,  nu avea nevoie sa creeze aceasta abundenta exorbitanta...exista o disproportie intre ratiunea umana si abuntenta cosmica". Se instaleaza Supraproductia Divina. Interesanti termenii astia. Organele de ancheta isi fac datoria:
"...tu fugi de El, in timp ce eu il urmaresc pas cu pas si nu-L scap din ochi. Infatisarea: infinita, invizibila, informa. Domiciliul: pretutindeni, in preajma motoarelor atomice. Ocupatia: comunist mistic. Delictele pentru care e urmarit: alienarea proprietatii particulare, practicarea ilegala a profesiunii de medic, incalcarea legilor privitoare ;a dreptul de intrunire. Semne particulare: omnipotenta. Pe scurt, dispuneti arestarea lui."

       De la piosenie la omor nu e decat un pas. Globalizarea acestui razboi absurd isi spune cuvantul:
"In Italia, luptele intestine intre urbanisti si matinisti continuau cu furie; in timp, Sicilia cazuse in mainile evzonilor greci, portughezii ocupasera Austria si Castilia, pierzand in schimb propriul lor Estramadura; de altfel, in general, in aceste tari meridionale, razboiul se desfasura cu o cruzime neobisnuita. Anglia era aranjata in lupte pe teritoriul Irlandei si fireste in colonii; la inceputul lui aprilie, nu mai controla in Egipt, decat o fasie ingusta de pamant pe tarmul marii. Celelalte posesiuni fusesera pierdute, iar colonistii asasinati de populatia bastinasa. Turcii, cu ajutorul armatelor arabe, sudaneze si persane, cotropiusera intreaga Peninsula Balcanica si pusesera stapanire pe Ungaria, in urma izbucnirii in randul lor a unui  aprig conflict intre siiti si suniti, pe tema, se pare foarte importanta, a celui de-al patrulea calif Ali. Cele doua secte s-au fugarit intre ele de la Constantinopol pana in Tatra cu o sprinteneala si  cu o sete de sange nemaipomenita, care, din nefericire, tot pe spinarea bietilor crestini a fost stinsa. Si astfel, in aceatsa parte a Europei, situatia a devenit din nou mai grava ca oriunde in alta parte." Foarte amuzant.Urmarile?
"Au luptat in acest razboi 198 de milioane de barbati, dintre care au murit toti, in afara de 13. As putea prezenta cifrele cu care calculatorii si staticienii au incercat sa ilustreze aceste pierderi uriase, de pilda, cate mii de kilometri s-ar insuma daca s-ar aseza cadavru langa cadavru, sau cate ceasuri ar trebui sa mearga un tren accelerat daca toate aceste cadavre ar fi fost folosite de traverse de cale ferata; sau daca s-ar reteza toate degetele aratatoare ale celor cazuti si ar fi indesate in cutii de sardele, cate sute de vagoane s-ar umple cu aceasta marfa samd dar eu n-am tinere de minte pentru cifre si n-as vrea sa  va pacalesc nici macar cu un amarat de vagon statistic." Dar oamenii erau mandri de a fi  martorii "celui mai Mare Dintre Razboaie". Doar taranii, cu intelepciunea lor proverbiala isi mai permiteau sa mediteze.
"-...la urma urmei pentru ce se paruiesc ai de sus?E vorba cumva de-o poveste cu frontierele?
 - As, mai putin!
 - De-o colonie?
 - Mai putin.
 - De-o... conventie comerciala?
 - Nu! Se  bat pentru dreptate, atata tot.
 - Ce fel de dreptate?
 - Dreptatea absoluta. Stiti, fiecare natiune vrea sa aiba dreptatea ei absoluta."
                                                                    ...

Eternitate la pachet

Lev Tolstoi - Război şi pace (37)

       Da, cea  mai amplă operă citită, atât ca volum, cât ca şi conţinut. Tolstoi a creat ceva de anvergură şi spectaculos. Îmi era puţin frică de pasaje plictisitoare; patru volume, te-ai fi aşteptat, dar nu, Tolstoi  m-a ţinut în priză până la final. Povestea puzderiei de personaje (cică ar fi în jur de cinci sute), realismul tragic şi forţa imaginilor şi întâmplărilor descrise fac din "Război şi pace" ceea ce şi este, o capodoperă.
       Şi am început. Primul volum a fost al războiului(1807), volumul doi e al păcii, aşa cum era ea, plină de intrigi şi nelinişti, urmează volumul trei cu punctul culminant, marele război din 1812 iar ultimul volum are de toate, inclusiv o concluzie cât un capitol. În centrul romanului stă povestea de viaţă a trei familii nobile din Rusia: Rostov (Nicolai, Nataşa, Petea), Bolconski (Andrei, Marie) şi Bezuhov (Pierre) şi viaţa interpătrunsă a acestora, întâmplările având loc între 1805-1819, cu accent pe perioada războaielor din 1807 şi 1812.
        Tolstoi face o analiză amănunţită a situaţiei acelor ani tulburi şi a contextului izbucnirii veşnicilor războaie. Războiul... "cea mai plăcută distracţie a trîntorilor şi fluşturaticilor. Casta militară e cea mai onorată dintre toate. Dar ce e războiul, de ce ai nevoie să reuşeşti în el şi care sunt apucăturile castei militare? Armele lui: spionajul, trădarea şi încurajarea ei, ruinarea cetăţenilor, jefuiţi pentru îndestularea armatei, minciuna şi înşelăciunea, aşa numitele strategii militare. Apucăturile castei militare sunt: suprimarea libertăţii botezată disciplină, trândăvia, ignoranţa, cruzimea, desfrâul, beţia. Şi, cu toate acestea, e casta cea mai suspusă, cea mai respctată. Toţi împăraţii, mai puţin al chinezilor, poartă haină militară şi oferă celui care a ucis mai mulţi oameni cea mai mare răsplată. Se întâlnesc, aşa cum ar fi mâine, ca să se ucidă unul pe altul, omoară şi schilodesc zeci de mii de oameni şi apoi oficiază slujbe de mulţumire pentru aceste omoruri, al cărui număr îl mai şi umflă."
         Plin de sarcasm, acid şi ironic, autorul face la un moment dat un rezmat al întâmplărilor acelor ani, rezumat care ne înfăţişează absurditatea umană în faţa istoriei. "La sfârşitul secolului al 18-lea s-au adunat la Paris vreo douăzeci de inşi care au declarat că toţi oamenii sunt egali şi liberi. Drept urmare, pe tot cuprinsul Franţei oamenii au început să se spintece unii pe alţii. Aceştea l-au ghilotinat pe rege şi pe mulţi alţii. În acelaşi timp, apare un om de geniu, Napoleon. El i-a biruit pretutindeni pe toţi, adică a ucis o mulţime de oameni, pentru că era fără seamăn de genial. Şi astfel, s-a pornit să-i ucidă, nu se ştie de ce, pe africani, şi i-a ucis atât de bine şi a fost un om atât de şmecher şi de inteligent, încât, revenind în Franţa, le-a porunit tuturor să i se supună. Şi toţi i s-au supus. Proclamându-se împărat, el a pornit din nou să ucidă lumea in Italia, în Austria şi Prusia. Şi acolo a măcelărit o mulţime de oameni. În Rusia însă era ţar Alexandru, care şi-a pus în minte să reîntroneze ordinea în Europa, şi, de aceea, s-a luptat cu Napoleon. Dar în 1807 s-a împrietenit dintr-odată cu el, iar în 1811 s-au luat iaraşi la ceartă şi iarăşi au început să ucidă o mulţime de oameni. Şi Napoleon a condus in rusia şase sute de mii de soldaţi şi a cucerit Moscova, ca pe neaşteptate să fugă din ea şi atunci ţarul Alexandru a mobilizat Europa împotriva celui ce-i tulburase liniştea. Şi toţi foştii aliaţi ai lui Napoleon i-au devenit brusc duşmani şi au pornit asupra lui, l-au înfrânt, au intrat în Paris, l-au silit să abdice de la tron şi l-au exilat pe insula Elba, fără a-l lipsi de titlul nobiliar şi dându-i toate onorurile cuvenite, deşi cu cinci ani înainte şi cu un an după aceea , toţi îl considerau un tîlhar în afara legii." Introduşi în această atmosferă, Tolstoi îşi pune o grămadă de întrebări. De ce e nevoie de război? Care e rolul real al lui Napoleon şi al ţarului Alexandru în aceste războaie?A fost într-adevăr Napoleon un geniu? Şi sunt emise ipoteze a mai multor istorici, dar "niciuna din toate acestea nu a fost cauza exclusivă a evenimentului, ci evenimentul s-a produs numai pentru că nu avea cum să nu se producă. A fost nevoie ca milioane de oameni, lepădând orice sentiment uman şi pierzând uzul raţiunii să pornească de la Apus la Răsărit şi să-şi ucidă semenii, tot aşa cum, cu multe secole înainte, puhoaie omeneşti au pornit de la Rărărit la Apus să-şi omoare semenii."
        "ISTORIA, adică viaţa inconştientă, colectivă, de roi a omenirii, foloseşte pentru sine fiecare clipă a vieţii împăraţilor ca pe o armă în atingerea ţelurilor ei", rolul acestor împaraţi poate fi exemplificat prin bătălia de la Borodino: "Dand si primind batalia de la Borodino, Napoleon si Kutuzov au procedat in mod spontan si absurd. Iar istoricii, dupa ce faptele s-au petrecut, au adus o sumedenie de argumente ingenios ticluite pentru a demonstra clarviziunea si genialitatea celor doi conducatori de armate, care, in realitate, dintre toate instrumentele oarbe ce duc la savarsirea evenimentelor mondiale, au fost factorii cei mai orbi si mai lipsiti de libertatea vointei." 

        Dincolo de toate aceste lupte surde curge viaţa a milioane de oameni care au preocupări dintre cele mai diverse. M-au impresionat momentele de meditaţie a personajelor, prinse în vâltoarea unor situaţii foarte dificile:

"Deasupra lui nu mai era nimic altceva decăt cerul, cerul înalt, acoperit şi totuşi nesfârşit de înalt, cu norii cenuşii care alunecau încet."Cât de domol, de liniştit şi de măreţ! Cu totul altfel, nu aşa cum alergau ieri, nu aşa cum fugeam noi, cum strigam şi ne băteam, cerul ăsta e cu totul altfel decât francezul şi artileristul roşcovan care trăgeau de vergea speriaţi şi furioşi, cu totul altfel alunecă acum norii pe cerul înalt şi nesfărşit. De ce n-am văzut mai inainte cerul ăsta atât de înalt? Şi cât sunt de fericit că, în sfârşit, l-am cunoscut! Da! Totul e zădărnicie, totul e amăgire, în afară de cerul ăsta fără margini. Nimic, nimic nu există în afară de el..."

 

"Da, da, iată imaginile mincinoase care mi-au dat emoţii, m-au încântat şi chinuit altă dată, îşi spuse el , alegând în închipuire principalele tablouri din acest panopticum al vieţii sale şi privindu-le acum în lumina - rece şi albă ca lumina zilei - gândului limpede al morţii. Iată chipurile grosonal zugrăvite care mi se păreau atât de frumoase şi de pline de taină. Gloria, binele aproapelui, dragostea pentru o femeie, patria însăşi, cât de măreţe mi s-au părut toate astea şi ce pline de sensuri adânci! Şi, de fapt, toate sunt atât de simple, de şterse şi de grosolane în lumina rece şi albă a acestei dimineţi care, o simt, se dichiseşte pentru mine."