joi, 31 octombrie 2013

În derivă

Jose Saramago - Pluta de piatră (53)

             O carte de Saramago mereu te surprinde. Nu face excepție nici cartea de față, unde iese la iveală euroscepticismul lui Saramago, prin ruperea la propriu a peninsulei Iberice de la Europa. Personajele asistă resemnați la acest ciudat cataclism. Joana Carda  nu crede în fatalitate, ci doar în ceea ce trebuie să se întîmple. Nu se miră cînd la ușa sa  vede doi bărbați, care au trăit ceva neobișnuit, ba chiar devine iubita unuia dintre ei. Cei doi, Joachim Sassa și Pedri Once au hotărît să străbată peninsula Iberică (care acum e insulă) pînă la locul rupturii ei, in Pirinei. După Joanna, lor  li se alătură Maria Guavaira, spre care au fost călăuziți de un cîine  care nu latră dar si Jose Anaico, un batrîn care simte că pămîntul tremură încontinuu, de cînd au început ciudățeniile. Această călătorie pe insula plutitoare ridică problema identității portughezilor, a istoriei și integrității europene.
          Stilul lui Saramago încîntă:

          " S-au sărutat cu nesaț, pătimaș, nu a fost un fulger, ci un șir de fulgere, cuvinte au fost mai puține, e greu să vorbești într-un sărut, dar în sfîrșit, după cîteva minute s-au putut auzi. Mi-ești dragă, cred că te iubesc, a spus Jose Anaico sincer, Și tu-mi ești drag, și eu cred că te iubesc, de-aceea te-am sărutat ieri, nu, nu-i chiar așa, nu te-aș fi sărutat dacă n-aș fi simțit că te iubesc, dar pot să te iubesc mult mai mult, Nu știi nimic despre mine, Dacă cineva, ca să-i placă de altcineva, ar aștepta să-l cunoască, nu i-ar ajunge viața întreagă, Te îndoiești că doi oameni se pot cunoaște, Dar tu, crezi asta, Pe tine te întreb, Mai întîi spune-mi ce înseamnă a cunoaște, N-am dicționar la mine, În cazul ăsta, a recurge la dicționar înseamnă să afli ceea ce știai dinainte, Dicționarele spun doar ceea ce poate servi tuturor, Repet întrebarea, ce înseamnă a cunoaște, Nu știu, Și totuși poți iubi, Pot să te iubesc pe tine, Fără să mă cunoști, Așa se pare." 


          " Timp de cîteva minute, în vreme ce în toate institutele geografice ale Europei și SUA observatorii analizau neîncrezători datele primite de la sateliți și ezitau să le dea publicității, milioane de oameni înspăimîntați din Portugalia și Spania erau salvați de la moarte și nu știau asta. În aceste minute, în mod tragic, au existat unii care s-au luat la încăierare, nădăjduind că vor muri și vor fi primit satisfacție, și alții care, nemaiputînd îndura teama, și-au pus capăt zilelor. A u fost unii care au cerut iertare pentru păcatele lor, și alții care, găsind că nu mai au timp pentru căință, le-au cerut lui Dumnezeu și Diavolului să le spună ce păcate ar mai putea săvîrși încă."

marți, 22 octombrie 2013

Universul refuzat

Arthur C.Clarke - Sfârșitul copilăriei (52)

         Nu am prea citit SF în general, dar cartea mi-a plăcut. Ideea de infinit, Univers în expansiune și timp relativ îmi dă o senzație de inutilitate sau cel puțin de micime dusă la extrem.
         Universul era enorm, dar dimensiunea lui i se părea mai puțin înfiorătoare decât misterul său. Gerge nu avea obiceiul să mediteze profund asupra unor asemenea lucruri, dar uneori i se părea că oamenii erau niște copii care se distrau pe un teren de joacă îngradit, protejați de realitățile cumplite ale lumii exterioare.
          În cartea lui Clarke, un om, unicul om, ajunge în afara Sistemului Solar, călătorind 80 de ani-lumină în câteva luni, iar la întoarcere, căci cerul nu e pentru oameni, înțelege că a rămas ultimul om pe Pământ, un Pământ pentru care Supermintea are alte planuri. Deci atenție, Terra mai are cam două veacuri de existență.

joi, 17 octombrie 2013

Inimi reci

A.D. Miller - Dezghețul (51)

           Nu m-a deranjat să citesc un roman polițist, gen, deși nu sunt adeptul genului. Cu acțiunea plasată în anii 2005, scriitorul prezintă realitatea Rusiei actuale, coruptă, pestriță, criminală și nesigură,unde există acei cîntăreți bețivi, care parcă s-au apucat de fumat încă din pîntecele mamei. Un avocat englez interemdiază in Moscova împrumuturi către diverse firme, mai mult sau mai puțin fictive și e prins într-o plasă bine țesută de localnici cu gînduri de imbogățire ușoară. Ce învață un străin in Moscova? Că orice rus care are vreo putere asupra ta (notar, asistentă medicală pe ambulanță, ospătar) se simte parcă obligat să te facă să aștepți înainte să te ajute, ca să știi că are această putere, dar că există și persoane-verigă între specia oamenilor normali și cea a notarilor. Ce mai, ca să răzbată, ce  nu fac oamenii...caci în Rusia  nu există străzi, există doar direcții.
Povestea avocatului se termină cu o țeapă mortală pe care și-o iau "victimele colaterale". Naivii.

marți, 15 octombrie 2013

Aparențe nesalvate

Kazuo Ishiguro - Nemângâiații (50)

In sfârșit am mai citit o carte în format pdf, a durat cam mult.
          Nemângâiații e un roman ușor de citit, o lectura  care te face sa asiști neputincios la o acțiune unde ar fi nevoie de  un mic ajutor, dar nu poți interveni (cineva încearcă să ajungă din urmă o altă persoană și-și pierde suflul, astfel că nu poate rezolva ceva  "foarte important", o persoana își pierde vocea într-un moment când o intervenție hotărîtă e mai mult decât necesară).
           Acțiunea se desfășoară într-un orășel de provincie, unde vine  un pianist celebru, Ryder pentru a  da o reprezentație în cardul unei ceremonii locale organizată fastuos. Tot romanul își are acțiunea timp de trei zile premărgătoare acestui concert, timp în care Ryder este incredibil de ocupat cu pregătirea sau aflarea amănuntelor necasare, dar se ciocnește subit de tot felul de noi probleme și situații, iar rezolvarea problemelor inițiale trenează sau sunt uitate. Universul de un incontrolabil vârtej kafkian mă duce cu gândul la o farsă pe care ți-o face viața.


"N-o să te iert niciodată, niciodată! Rana ta,
mica ta rană stupidă! Asta-i adevărata ta dragoste, Leo, rana asta,
singura ta dragoste adevărată. Nici eu, nici muzica nu reprezentăm pentru tine mai mult decât nişte
amante care îţi oferă consolare. Mereu o să te întorci la singura ta
dragoste adevărată. La rana ta! Şi ştii ce mă supără mai tare? Mă
asculţi, Leo? Rana ta nu este cu nimic mai deosebită decât altele, dar
absolut cu nimic. Numai în oraşul acesta există atâţia oameni cu răni
mult mai grave. Şi totuşi, îşi văd cu toţii de treabă şi cu mai mult curaj
decât ai avut tu vreodată. Îşi văd de viaţa lor. Se fac utili. Dar tu, Leo,
uită-te la tine! Mereu îţi oblojeşti rana."

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Un fel de literatură

Rodica Ojog-Brasoveanu - Bărbații sunt niște porci (49)

           Uite ca am citit și o telenovelă, care mi-a căzut accidental în mînă. Este vorba de  mai multe povestiri despre dragoste, probleme de dragoste  mai exact, presărate cu binecunoscutele clișee legate de acest subiect și cîteva scenarii lacrimogene.
            Dacă o fac, o fac pentru toată viața. Impozitele le plătesc din obligație, dar cînd mă însor o fac din convingere nestrămutată. Convingerea că mă însoțesc de femeia ideală pentru mine: cea  care mă poate face fericit, pe care o pot face fericită... da, despre asta merge vorba.
            O carte bună pentru gospodinele fără pretenții intelectuale deosebite.
Powered By Blogger