Romanul e parte a unei tetralogii (ultima parte) pe care nu am citit-o; am fost curios să citesc această ultimă apariţie căreia i s-a făcut publicitate la radio Guerrilla. Mishima s-a sinucis la câteva ore după ce a terminat de scris acest roman, apelând la ritualul tradiţional seppuku.Atmosfera din roman este straniu de rece, parcă am fi într-o lume care nu are ce-ţi oferi. Personajele, la fel de îngheţate. Honda, un bătrân avocat de 80 de ani, foarte bogat, îl infiază pe Toru, un tânăr distant şi rezervat, pe care-l întălneşte muncind la o staţie de semnalizare a vapoarelor într-un port, crezând că acesta e o reîncarnare a unui prieten din copilărie, Kiyoaki.
"Tōru avea un chip frumos şi palid, ca sculptat în gheaţă, pe care nu se citeau nici sentimente, nici dragoste, nici lacrimi. Mama Natură îl învăţase asta. Nici un ochi nu poate fi mai limpede decît cel care doar stă şi priveşte, fără a crea nimic".
Toru se schimbă spectaculos în câţiva ani de viaţă alături de tatăl adoptiv. Cei doi ajung să se urască şi încearcă să se umilească reciproc. Bătrânul nu mai e sigur de autenticitatea superiorităţii lui Toru, care nu moare la douăzeci de ani, ca celelalte reîncarnări ale lui Kiyoaki şi merge la templul Gesshu după răspunsuri, dar constată că realitatea în care a trăit e mai mult sau mai puţin compatibilă cu realitatea celorlalţi.
Plin de parabole sugestive, romanul lui Mishima oglindeşte drama Japoniei, invadată de superficialitatea occidentală, de kitsch şi vulgaritate. Şi e vorba de anii '70.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu