Molime

 Mitoş Micleuşanu - Trepanoia (18)

            Mitoş nu e un reprezentant al scrierii "călduţe" şi unanim acceptate, după cum ne şi avertizează. "Trepanoia" e violentă şi plină de amănunte sângeroase; "mila, dorul, emoţia sunt nişte vicii sinistre" aici, care doar "fortifică tâmpenia". Citind romanul poţi face "alergie la existenţă" deşi poate "duhneşti a viu", poţi încerca să pricepi câte ceva despre clepsidra cu păduchi, despre cîinii care sughit bolnavicios sau oamenii care nu simt nevoia să respire.
            Şi ai grijă, "tendinţa de a da sfaturi, cultivă vulnerabilitatea" intr-o lume care e o "mlaştină acoperită cu un covor de nuferi". Cel mai sigur e să te târăşti, căci "cei care se târăsc nu se împiedică".
            Omenii, aici, au putere de convingere:

" - Bei? Dacă nu bei, te sparg!
  - Beau!
  - Bravo, îmi place că nu te laşi influienţat!"

Divinitatea e pusă faţă-n faţă cu probleme-capcană:

 "... pe cine iartă Dumnezeu după ce ne condiţionează să păcătuim? Se iartă pe sine pentru faptul că ne-a condiţionat?...Oare nu ne sugerează Dumnezeu printre rînduri: "Păcătuiţi, altfel nu-mi pot exercita iertarea! Păcătuiţi şi vă voi da o şansă! Călcaţi strâmb şi vă voi arăta calea dreaptă! Trădaţi-mă şi eu vă voi scoate din labirintul regretului şi disperării! Iar dacă nu-mi răstigniţi fiul, şi pe mine odată cu el, nu mai am nici un rost!..." Şi ca să n-o mai lungim atâta, Doamne, te omorâm sau nu?"

sau

"Spune-mi, cum am ajuns noi, femeile astea sângerând sistematic, să fim nedemne de culisele altarului? Nu cumva din cauza cuvioşilor speriaţi de erecţiile lor necontrolate? Şi noi ce vină avem dacă orgiile stăruie în mintea lor bântuită?"

Setea de sânge e o caracteristică "de bază" a omului:

"La tragedii ciulim urechea, dar mormanele de cadavre să fie cenzurate, dacă se poate!Chiar aşa, ce fel de  blur    preferaţi? Unul după care să ghiciţi conturul victimei, sau poate un blur mai inters, mai cuprinzător? Să acopere în întregime balta de sânge sau sâ lăsăm un firicel pe dinafară? Atât cât să vă tulbure uşor! Da? Gata, s-a rezolvat! Şefu', un blur mai tare la baiatu'!"

Cui să recomand cartea? NU am cui. Ce înveţi nou, cititind "Trepanoia"? Nu ştiu exact. "Pentru unii poate fi neplăcut, îi poate întrista, sau, şi mai rău, îi poate pune pe gânduri".

delirul morţii vii

   Cosmin Perţa - Teofil şi câinele de lemn (17)


             Am fost la lansarea romanului in Cluj-Napoca in Insomnia Cafe, unde au vorbit câţiva prieteni ai autorului. In atmosfera boemă din Insomnia, Cosmin a citit câteva pagini din cartea pe care am pus eu mâna. In roman am întâlnit persoane care au "tendinţa iresponsabilă de a se-ntoarce în timp, un "Câine de lemn îndrăgostit de jumatate de Matrioşcă", persoane cu corp de om şi faţă de pisică cu mustăţi; am văzut "închisoarea oamenilor fericiţi, unde fiecare deţinut are propriul gardian care se asigură ca deţinutul să fie "încontinuu fericit", un loc de unde se aude oricând "o tânguire de durere, monotonă şi blazată, continuă, fericită", am învăţat că "lucrurile nu sunt atât de simple pe cât păreau când erai copil. Pe urmă imbătrâneşti, şi vezi că lucrurile sunt extrem de simple, chiar mai simple decât in copilărie".
             Oare există dragoste între om şi îngerul său? Răspunsul poate fi descoperit în "Teofil şi câinele de lemn"

parcări în subconştient

Matei Vişniec - Omul din cerc (16)

            O carte la superlativ. O antologie de teatru scurt, cu texte foarte bune. Nu m-am grăbit s-o termin ca să mă tot pot întoarce la ea. E o carte care îţi pune întrebări şi te pune faţă în faţă cu tine însuţi, călăul propriului suflet. Multumesc pentru recomandare, P.

să spunem lucrurilor pe nume

adevăruri din rămăşiţele acestor zile

poveşti nefireşti

E.A.Poe - Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (15)

                Cuprinde mai multe povestioare, dintre care mi-a atras atenţia "Cărăbuşul de aur" (efortul de a dezlega vechi mesaje codate) dar şi "Pisica neagră"(demonizarea  şi dezintegrarea sufletului uman, devastat de viciu). Aceste istorioare îşi au un anumit echivalent în stilul degradant al vieţii lui Poe, din ultima parte a scurtei sale vieţi.

Cronici pentru orice eventualitate

Boris Vian - Iarba Roşie (14)

               E o istorioară suprarealistă cu un scenariu cam halucinant (nu mă miră asta la Vian). Căutarea sensului vieţii, înţelegerea priorităţilor şi deşertăciunea sistemului social structurat, ironizarea lui - acestea ar fi ideile care pot fi simţite între rîndurile cărţii. Intotdeauna m-a fascinat, nu doar pe mine bănuiesc, modul în care ilustrează Vian sentimentele, stilul original de a imprima personajelor o stare boemă, eroine candide şi apariţia a tot felul elemente supranaturale bine regizate.
                ‎"- Folle...esti frumoasa.
- Nu stiu...murmura ea. Ne e bine. Ce-ar fi sa dormim aici?
- Am putea, raspunse Wolf. M-am gandit la asta mai devreme.
Isi rezema obrazul de umarul lui Folavril, colturos inca de atata tinerete.
- O sa ne trezim acoperiti de cartite, mai zise ea."

Santuri

Nicos Kazantzakis - Zorba Grecul (13)

"Ţine frâiele strâns, dragule,

ca sufletul să nu-şi ia zborul."

         Un roman al sufletului şi al pasiunii pentru viaţă. Zorbas este exponentul forţei brute, primitive a naturii, care explică simplu, uneori brutal, toate dilemele intelectualului; o inima vie în stare brută. El trece peste o durere cântând la santuri sau dansând, respectă propriile reguli şi tradiţii şi-şi călăuzeşte faptele prin intuiţie. Vizualizarea acestui personaj te fascinează, filosofia lui dărâmă convingeri si te îndeamnă "să-ţi trăieşti clipa".

"De multe ori mi-a fost ruşine în viaţă surprinzându-mi sufletul că nu îndrăzneşte să facă ceea ce nebunia supremă - esenţa vieţii - îmi striga să fac; niciodată însă nu mi-a fost ruşine de sufletul meu ca în faţa lui Zorba." 

Cărţi pe pâine

Alexandr Soljeniţîn - Iubeşte revoluţia! (11)

           Soljeniţîn e omul realismului tragic. Am citit "Pavilionul Canceroşilor" şi-mi amintesc dramatismul şi diperarea care curgeau în valuri din carte. Aici, autorul ne relatează povestea unui tînăr intelectual, cam bolnăvicios, dar care vrea cu îndârjire să intre în armată şi să-şi apere ţara în timpul celui de-am doilea război mondial. Respins în repetate rînduri pe motive medicale, marginalizat şi tranferat în spatele frontului, Nerjin începe o luptă surdă, lungă, pentru recunoaşterea calităţilor sale, necesare în război. Deşi finalul lipseşte, această carte impresionează. Descoperi spiritul de luptător îndârjit pe care nimic nu-l opreşte dar eu am rămas cu un gust amar pe  buze (şi nu e de la soarele ăla de cafea de lângă carte).

          Cred că trebuie să apelez la Ali-Baba şi cei patruzeci de hoţi de ciocolală.


Iulian Tănase - Adora (12)

Cînd se face linişte în camera unde
te aştept de cînd mă ştiu
aud vulturul cum se tînguie într-un sertar
pe care nu îl deschid niciodată
e vulturul meu din copilărie
am supt acelaşi lapte la aceleaşi mame
avem aceeaşi ochi şi aceeaşi voce
amîndoi visăm în culori inexistente
coşmarurile le împărţim frăţeşte pe  din două
amîndoi te iubim de cînd ne ştim
doar că el s-a încuiat pe dinăuntru
în sertarul ăsta nenorocit stă acolo de cînd mă ştiu
nu l-am văzcut niciodată

Dar sertarul are pene de vultur
şi amîndoi te iubim de cînd ne ştim

cartea de sub mână

 Chuck Palahniuk - RANT (10)


      10 lei. Atât am dat pe aceată carte. Nu ştiu care a fost treaba cu preţul asta, nu era la reduceri parcă; are coperta puţin şifonată, poate de aia, chit e că am avut noroc.
       Cartea e construită sub forma unei relatări a multor personaje care au fost în contact cu Rant, un personaj foarte ciudat, care are imunitate la otrava şerpilor şi păianjenilor veninoşi, are un comportament maniacal şi declanşează o epidemie de rabie. Rant are atitudinea unui erou atemporal (la propriu), aclamat de unii şi dispreţuit de alţii.
      Finalul e neaşteptat, întreaga poveste e imprevizibilă.

cartea de pe mână

Giovani Pappini - Un om sfârşit (9)

             O carte care m-a pus în faţa multor întrebări, mai mult sau mai puţin retorice. E bine să-ţi doreşti mai multe decât iţi poate oferi realitatea vieţii tale? Rămâi neîmpăcat cu soarta? Poţi schimba lumea de unul singur sau doar universul tău? Iluziile pot deveni realitate? In cea mai mare parte, acest idealism provoacă o dezamăgire cruntă, previzibilă; personajul se simte pe marginea unui abis al conştiinţei, percepe ilaritatea acţiunilor sale din tinereţe - proiecte abandonate rînd pe rînd. Concluzia experienţei lui ar fi omenescul "orice şut în fund e un pas înainte".
          Merită amintit talentul scriitoricesc al autorului şi modestimea sa.