Lasciate ogni speranza (Dante)

"Aşa era privit totul pe atunci, fără metafizică, fără exagerare, fără lupă care să mărească, numai cu ochiul. Microscopul nu fusese inventat, nici pentru lucrurile materiale, nici pentru cele spirituale."
Esmeralda a fost o naivă. Plus că mai era şi frumoasă; sunt şi popii oameni şi se aprind, uitând de toate cele sfinte. Arhidiaconul Claude Frollo era o persoană cu un vast bagaj de cunoştinţe temeinice, dar despre dragoste nu ştia mare lucru. Demonul iubirii l-a omorât pe el, "preot bântuit de un uragan de disperare, cu sufletul dezrădăcinat" şi pe obiectul adoraţiei sale, căci "răutatea este iubire viciată; iubirea, izvorul oricarei virtuţi la om se preschimbă în lucruri dezgustătoare în sufletul unui preot." Până atunci apare şi Quasimodo, cocoşatul de la Notre-Dame, în rol de ocrotitor. "Era emoţionantă ocrotirea aceasta acordată de o fiinţă atât de diformă unei fapturi atât de nefericite (biata Esmeralda urmarită de preotul în călduri), era mişcător ca o condamnată la moarte să fie salvată de Quasimodo. Cele două mizerii extreme, a naurii şi societăţii, se întâlniseră şi se ajutau între ele."
Pustnica "nebună", închisă în Gaura de Şobolani se dovedeşte a fi mama Esmeraldei, furată de la sânul ei cu 16 ani în urmă. Dragostea şi disperarea unei mame nu reuşsesc să o salveze pe frumoasa fată. Mama moare. Esmeralda e spânzurată şi aruncată la groapa comuna a oraşului, Claude Frollo e ucis de nebunia proprie, cazănd de pe înălţimile Notre-Dame...iar Quasimodo? Nu se ştie unde a dispărut fără urmă. Abia peste caţiva ani de la întâmplare, la masivul de piatră ce ţinea drept temelie pentru spânzurătoare, in imensul beci de dedesubt s-au găsit două schelete, unul deformat imbrăţişându-l pe cel al unei tinere fete. "Când au vrut să-l desprină de scheletul pe care-l îmbrăţisa, se prefăcu în pulbere."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu