În atmosfera de pudoare specifica anilor '50, '40, secolului 19, 18 etc. şi întregii istorii a umanităţii, Boris Vian vine cu o încercare de definire a literaturii erotice; această carte e o încercare de studiu a erotismului sub forma unei conferinţe, în prima jumătate, urmat de nişte poeme deocheate, cu scene pornografice, cum e şi normal având în vedere titlul cărţii.
Cum o fi corect să defineşti erotismul?
- soluţia etimologică pare a fi cea mai firească, "dar astfel ar ajunge să ţină de literatura erotică orice operă care are drept subiect iubirea."
- soluţia teologică, "prin care vom măsura calitatea literaturii îm funţie de acţiunea pe care o va avea asupra imaginaţiei şi a simţurilor noastre." "...ar trebui considerată ca aparţinând literaturii erotice orice operă de artă care-i provoacă cititorului, direct sau indirect, prin reprezentări intercalate, dorinţa de a iubi fizic. În acest sens, cărţile sfinte ar putea fi trecute la categoria marilor erotici...toate aceste litanii care repetă până la obsesie numele fiinţelor propuse dragostei noastre, ce altceva sunt ele daca nu o formă deviată a literaturii erotice?" Amuzant, nu?
Vian denunţă pseudosexualitatea lui Sade. "Nu putem încadra operele lui Sade la "literatura erotică", pentru că nu le putem încadra la "literatură", "chiar dacă, anumite pasaje din opera sa merită acest titlu, de cele mai multe ori s-ar apropia de literatura medicală, din pricina limbajului obsen pe care-l foloseşte." Mari erotici sunt Colette, o romancieră franceză şi Hemingway, dar "nici o femeie n-a îndrăznit vreodată să abuzeze în scris de bărbaţi aşa cum şi-o permit ei când vine vorba de ele."
Cele câteva poeme pornografice nu m-au surprins, sunt cât se poate de... porno. Ultimul text a fost tare, o combinaţie porno-mortală la propriu.
Un comentariu:
Vian e un film! A se citi cu un pachet mare de pop-porno :D si un zombie (*cocktail:D)
Trimiteți un comentariu