Nu am prea citit SF în general, dar cartea mi-a plăcut. Ideea de infinit, Univers în expansiune și timp relativ îmi dă o senzație de inutilitate sau cel puțin de micime dusă la extrem.
Universul era enorm, dar dimensiunea lui i se părea mai puțin înfiorătoare decât misterul său. Gerge nu avea obiceiul să mediteze profund asupra unor asemenea lucruri, dar uneori i se părea că oamenii erau niște copii care se distrau pe un teren de joacă îngradit, protejați de realitățile cumplite ale lumii exterioare.
În cartea lui Clarke, un om, unicul om, ajunge în afara Sistemului Solar, călătorind 80 de ani-lumină în câteva luni, iar la întoarcere, căci cerul nu e pentru oameni, înțelege că a rămas ultimul om pe Pământ, un Pământ pentru care Supermintea are alte planuri. Deci atenție, Terra mai are cam două veacuri de existență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu