In sfârșit am mai citit o carte în format pdf, a durat cam mult.
Nemângâiații e un roman ușor de citit, o lectura care te face sa asiști neputincios la o acțiune unde ar fi nevoie de un mic ajutor, dar nu poți interveni (cineva încearcă să ajungă din urmă o altă persoană și-și pierde suflul, astfel că nu poate rezolva ceva "foarte important", o persoana își pierde vocea într-un moment când o intervenție hotărîtă e mai mult decât necesară).
Acțiunea se desfășoară într-un orășel de provincie, unde vine un pianist celebru, Ryder pentru a da o reprezentație în cardul unei ceremonii locale organizată fastuos. Tot romanul își are acțiunea timp de trei zile premărgătoare acestui concert, timp în care Ryder este incredibil de ocupat cu pregătirea sau aflarea amănuntelor necasare, dar se ciocnește subit de tot felul de noi probleme și situații, iar rezolvarea problemelor inițiale trenează sau sunt uitate. Universul de un incontrolabil vârtej kafkian mă duce cu gândul la o farsă pe care ți-o face viața.
"N-o să te iert
niciodată, niciodată! Rana ta,
mica ta rană
stupidă! Asta-i adevărata ta dragoste, Leo, rana asta,
singura ta dragoste adevărată. Nici eu, nici
muzica nu reprezentăm pentru tine mai mult decât nişte
amante care îţi
oferă consolare. Mereu o să te întorci la singura ta
dragoste adevărată.
La rana ta! Şi ştii ce mă supără mai tare? Mă
asculţi, Leo?
Rana ta nu este cu nimic mai deosebită decât altele, dar
absolut cu
nimic. Numai în oraşul acesta există atâţia oameni cu răni
mult mai grave. Şi
totuşi, îşi văd cu toţii de treabă şi cu mai mult curaj
decât ai avut tu
vreodată. Îşi văd de viaţa lor. Se fac utili. Dar tu, Leo,
uită-te la tine! Mereu îţi oblojeşti
rana."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu