O carte de Saramago mereu te surprinde. Nu face excepție nici cartea de față, unde iese la iveală euroscepticismul lui Saramago, prin ruperea la propriu a peninsulei Iberice de la Europa. Personajele asistă resemnați la acest ciudat cataclism. Joana Carda nu crede în fatalitate, ci doar în ceea ce trebuie să se întîmple. Nu se miră cînd la ușa sa vede doi bărbați, care au trăit ceva neobișnuit, ba chiar devine iubita unuia dintre ei. Cei doi, Joachim Sassa și Pedri Once au hotărît să străbată peninsula Iberică (care acum e insulă) pînă la locul rupturii ei, in Pirinei. După Joanna, lor li se alătură Maria Guavaira, spre care au fost călăuziți de un cîine care nu latră dar si Jose Anaico, un batrîn care simte că pămîntul tremură încontinuu, de cînd au început ciudățeniile. Această călătorie pe insula plutitoare ridică problema identității portughezilor, a istoriei și integrității europene.
Stilul lui Saramago încîntă:

" Timp de cîteva minute, în vreme ce în toate institutele geografice ale Europei și SUA observatorii analizau neîncrezători datele primite de la sateliți și ezitau să le dea publicității, milioane de oameni înspăimîntați din Portugalia și Spania erau salvați de la moarte și nu știau asta. În aceste minute, în mod tragic, au existat unii care s-au luat la încăierare, nădăjduind că vor muri și vor fi primit satisfacție, și alții care, nemaiputînd îndura teama, și-au pus capăt zilelor. A u fost unii care au cerut iertare pentru păcatele lor, și alții care, găsind că nu mai au timp pentru căință, le-au cerut lui Dumnezeu și Diavolului să le spună ce păcate ar mai putea săvîrși încă."